Ce trebuie sa stim despre preparatele naturale din plante?

Exista o serie de preparate naturale din plante pe care le putem face acasa: ceaiuri, decoct, tinctura, sau pe care le gasim la farmacie sub forma de: capsule, tablete.

Este important sa stim cum trebuie sa procedam la prepararea acestora. In cele ce urmeaza veti afla cateva sfaturi utile:

infuzia se prepara din florile sau frunzele plantei, prin adaugarea de apa clocotita peste planta; totul se lasa la infuzat intre 5 si 10 minute dupa care se strecoara;

decoctul se prepara din radacinile, semintele sau scoarta plantei; acestea se fierb impreuna cu o cantitate de apa la foc mic timp de 15-20 de minute;

inhalatia consta in prepararea unei infuzii concentrate din plante uscate sau proaspete, preparata intr-un vas (de preferat sticla), dupa care se recomanda a se acoperi atat capul cat si vasul cu un prosop, pentru ca pacientul sa poata inhala aburii.

cataplasmele se recomanda in tratarea ulceratiilor pielii; acestea se prepara cu ajutorul unor bucati de pansament in care se pune o pasta obtinuta din fierberea unor plante taiate maruntit, cu apa; cataplasmele trebuie aplicate fierbinti pe zonele cu probleme.

baile de plante difera in functie de afectiunile pe care le trateaza, prin urmare, se pot face bai de sezut in care se recomanda a se adauga un ceai de plante in apa de baie, sau a se spala zona afectata direct cu ceaiul de plante, sau bai pentru revitalizarea pielii si obtinerea unei stari de bine (se recomanda a se pune sub jetul de apa, un saculet din plantele recomandate).

compresele rezulta din imbibarea unei bucati de pansament intr-o infuzie concentrata de plante si aplicarea acestora pe zonele afectate.