Ce este diabetul zaharat?
Diabetul zaharat este o boală care apare în momentul în care nivelul de zahăr (glucoză) din sânge devine mai mare decât este normal. Există două feluri principale de diabet zaharat – tipul 1 și tipul 2.
Ce este diabetul zaharat tip 2?
În cazul diabetului zaharat tip 2, boala și simptomele se manifestă progresiv (de-a lungul unor săptămâni sau luni). Acest fenomen se datorează faptului că în diabetul zaharat tip 2, organismul mai produce insulină (spre deosebire de diabetul zaharat tip 1). Cu toate acestea, diabetul apare pentru că:
• organismul nu mai face suficientă insulină raportată la nevoi, sau
• celulele organismului nu folosesc insulina corespunzător. Acest fenomen este numit rezistență la insulină. Celulele din organism devin rezistente la nivelurile normale de insulină. Asta înseamnă că organismul are nevoie de mai multă insulină decât ar fi normal nevoie pentru a menține nivelul scăzut de glucoză, sau
• o combinație din cele două situații descrise mai sus.
Cum funcționează în organism glucoza și insulina?
După ce o persoană mănâncă, diversele mâncăruri sunt descompuse la nivelul intestinelor pentru a forma diverse forme de zahăr. Zahărul principal este numit glucoză și ea străbate pereții intestinelor pentru a intra în sânge. Cu toate acestea, pentru a menține starea de sănătate, este foarte important ca nivelul de glucoză sau nu fie nici prea mare, nici prea mic.
După ce nivelul de glucoză începe să urce (de exemplul, după o masă), nivelul unui hormon numit insulină trebuie să urce la rândul său. Insulina acționează pe celulele organismului și la face să absoarbă glucoza din sânge. O parte din glucoză este folosită de celule pentru a sintetiza energie, iar alta este convertită în depozite de energie sub forma glicogenului sau a grăsimii. Atunci când nivelul de glucoză începe să coboare (de exemplu, între mese), nivelul de insulină scade. Apoi, o parte din glicogen sau grăsime sunt apoi reconvertite în glucoză, care este eliberată de către celule în sânge.
Cine dezvoltă diabet zaharat tip 2?
Diabetul zaharat tip 2 mai este cunoscut ca diabetul zaharat al maturității, sau non-insulino-dependent. Apare predominant în rândul persoanelor peste 40 ani (dar poate apărea și la persoanele mai tinere). Diabetul zaharat tip 2 este din ce în ce mai frecvent în rândul copiilor și a tinerilor. Numărul persoanelor cu diabet zaharat tip 2 este în creștere, fiind din ce în ce mai comune persoanele supraponderale sau obeze. De asemenea, riscul de a dezvolta boala poate fi transmis ereditar.
Factorii de risc pentru a dezvolta diabet zaharat tip 2 sunt:
• o rudă de gradul I cu diabet zaharat tip 2 (părinte, frate, soră sau copil)
• supraponderalitatea sau obezitatea
• o talie cu un circumferință peste 80 centimetri în cazul femeilor, sau peste 94 centimetri în cazul bărbaților
• prezența prediabetului (numit și toleranță alterată la glucoză). Toleranța alterată la glucoză înseamnă că nivelul glucozei în sânge este mai mare decât normal, dar nu suficient de mare pentru a provoca diabet. Persoanele cu toleranță alterată la glucoză au risc de a dezvolta diabet, astfel încât mai este numită „prediabet”
• prezența diabetului sau prediabetului în timpul unei sarcini.
Care sunt simptomele diabetului zaharat tip 2?
Simptomele diabetului zaharat tip 2 pot apărea progresiv și pot fi foarte vagi la început. Multe persoane au diabet cu mult timp înainte să fie diagnosticate.
Cele mai comune patru simptome sunt:
• sete frecventă
• urinare frecventă și cu volum mare
• oboseală
• scădere în greutate.
Motivul pentru care persoanele cu diabet urinează frecvent și le este sete este pentru că glucoza intră în urină și trage după ea apă suplimentară la nivelul rinichiului.
Din moment ce simptomele se instalează gradat, persoana poate deveni obișnuită cu setea și cu oboseala și pot să nu mai recunoască prezența simptomelor. Unele persoane pot prezenta vedere în ceață sau infecții frecvente. Cu toate acestea, o parte din persoanele cu diabet zaharat tip 2 pot să nu aibă niciun simptom dacă nivelul de glucoză din sânge nu este foarte ridicat. Chiar dacă nu există simptome, tratamentul este obligatoriu pentru a reduce riscul complicațiilor amenințătoare de viață.
Cum se diagnostichează diabetul zaharat tip 2?
Un test de urină poate detecta prezența glucozei în sânge. Cu toate acestea, acest test nu este suficient pentru stabilirea diagnosticului de diabet zaharat tip 2. Este, deci, obligatorie măsurarea nivelului de glucoză din sânge pentru a stabili diagnosticul. Dacă nivelul glucozei este >126 mg/dl la măsurători repetate și fără a fi mâncat înainte, se poate pune diagnosticul. Mai nou, poate fi recomandată efectuarea unei analize numite HbA1c (hemoglobină glicozilată), care poate fi echivalentă cu măsurarea directă a glucozei.
Care sunt complicațiile posibile ale diabetului?
Complicațiile pe termen scurt pot fi reprezentate de un nivel foarte ridicat de glucoză apărut brusc. Această complicație este mai rară în cazul diabetului zaharat tip 2 comparativ cu tipul 1. Nivelul foarte ridicat de glucoză poate duce la deshidratare, amețeli și poate pune viața în pericol.
Complicațiile pe termen lung sunt foarte frecvente. Dacă nivelul de glucoză din sânge este ridicat pentru o perioadă mai lungă de timp, ea poate leza progresiv vasele de sânge. Acest fenomen poate apărea chiar și dacă nivelul de glucoză nu este foarte ridicat. Complicațiile pe termen lung cuprind:
• formarea plăcilor de aterom
• leziuni ale rinichiilor care pot duce la boală renală cronică
• probleme oculare care pot afecta vederea
• leziuni ale nervilor
• leziuni la nivelul picioarelor
• impotență.
Este recomandată efectuarea periodică a unor analize de sânge, printre care și glicemia sau hemoglobina glicozilată, și interpretarea lor de către un medic diabetolog pentru a evalua riscul diabetului zaharat.
Articol scris de Cardioclinic.ro