Ginsengul este o plantă extrem de utilizată în medicina naturistă. Ginsengul adevărat este Panax ginseng, vândut ca ginseng coreean sau ginseng chinezesc, după locul din care provine.
Ginsengul chinezesc este cel mai răspândit și cel mai des utilizat în terapiile naturiste. Așa-numitul ginseng siberian nu este însă un ginseng: este eleuterococul (Eleutherococcus senticosus), o plantă din aceeași familie, dar din alt gen și cu alte principii active - eleuterozide în loc de ginsenozide. În Uniunea Europeană se vinde sub numele de eleuterococ.
Proprietăți
Datorită vitaminelor pe care le conține (A, B1, B2, B5, B6, B12, D, E), dar și taninurilor, acidului folic, principiilor amare, sărurilor minerale și steroidului care ajută la întărirea sistemului imunitar, ginsengul este recunoscut și apreciat pentru efectele lui asupra organismului uman.
Ginsengul duce la:
- creșterea capacității de apărare a organismului uman;
- normalizarea funcțiilor vitale ale organismului uman;
- eliminarea efectelor stresului asupra organismului;
- împiedicarea hipertrofierii unor celule datorită unor hormoni pe care ginsengul îi produce.
Rădăcina de ginseng, deși este scumpă, este cea mai utilizată în remediile naturale (în special rădăcina de ginseng chinezesc).
Pentru ce se folosește ginsengul
Ginsengul este considerat un remediu excelent în tratarea următoarelor afecțiuni:
- afecțiuni ale prostatei;
- tuberculoză;
- afecțiuni digestive;
- impotență;
- boli mentale;
- îmbătrânire prematură;
- imunitate;
- răni;
- oboseală cronică;
- artrită;
- slăbiciune generală;
- climacteriu;
- anemie;
- insomnie;
- avitaminoză;
- menopauză;
- indigestie;
- epilepsie;
- afecțiuni nervoase;
- scleroză;
- afecțiuni psihice;
- colesterol ridicat;
- infecții virale;
- afecțiuni hepatice;
- tulburări ale circulației sanguine;
- stres.
De asemenea, ginsengul reface hormonii din organism.
Tinctura de ginseng
Tinctura de ginseng, preparată din rădăcini de ginseng mărunțite, macerate în alcool, este folosită cu succes ca tonic sexual. În acest sens se recomandă să se ia 1 linguriță de tinctură de ginseng seara, în jur de ora 18. Aceasta își va face efectul în două ore.
Ginsengul poate urca tensiunea arterială și poate schimba efectul anticoagulantelor și al medicamentelor pentru diabet. Cura se ținea, de obicei, fără alcool, cafea, cacao sau cola.