Stafilococul auriu, numit adesea în mod greșit streptococ auriu, reprezintă la ora actuală una dintre cele mai răspândite bacterii. Prezența sa în organismul nostru poate duce la complicații dintre cele mai grave.
Simptome
În primul rând, este foarte important de menționat faptul că acest stafilococ auriu, odată activat în organismul nostru, poate fi localizat la nivelul mai multor organe. Spre exemplu, atunci când el este localizat la nivelul gâtului, întâlnim faringita. Această afecțiune se manifestă prin inflamarea faringelui. Simptomele cele mai des întâlnite fiind durere în gât, febră, stare generală de greață.
Dacă el este localizat la nivelul urechii, atunci avem de a face cu o formă mai agravantă de otită. Întotdeauna, prezența acestui stafilococ nu va face decât să potențeze efectele negative prin agravarea simptomatologiei.
La nivelul pielii (cel mai mare organ al corpului nostru, aproximativ 2 metri pătrați), afecțiunile sunt mult mai diverse în comparație cu alte organe. Cele mai des întâlnite afecțiuni sunt reprezentate de:
- acnee (formă mai gravă);
- foliculită;
- furunculoză;
- celulită.
De asemenea, stafilococul auriu poate fi localizat și la nivelul organelor genitale și al tractului urinar (uretrită).
Stafilococ auriu: tratament și metode alternative
Tratamentul stafilococului auriu, cel mai des folosit de medicii ORL, este reprezentat de o schemă de antibiotice orale, personalizată în funcție de nevoia pacientului. Schema de antibiotice orale prescrisă pacientului se face în urma unei antibiograme. Această antibiogramă are rolul de a scoate în evidență ce antibiotice nu mai sunt eficiente pentru pacientul respectiv, deci pentru a fi eliminate din tratament. În cazurile în care stafilococul auriu este localizat la nivelul dermului, medicii prescriu de obicei, pe lângă schema de antibiotice orale, și antibiotice cu acțiune locală.
Problema tot mai des întâlnită este reprezentată de rezistența organismului la acțiunea antibioticelor. Această rezistență a venit oarecum firesc, ca urmare a expunerii îndelungate la serii de tratament cu antibiotice pentru absolut orice problemă, indiferent dacă era o situație de gravitate mare sau mică. Din cauza acestei rezistențe, s-au căutat diferite metode alternative pentru rezolvarea acestei probleme.
Una dintre metode este reprezentată de un tratament naturist pentru stafilococul auriu, numit mierea de Manuka; această miere este considerată, la ora actuală, ca fiind cel mai puternic antibiotic natural din lume.
Ce o face atât de specială?
Proprietățile ei antibiotice și de ridicare a imunității au făcut ca foarte multe persoane să înlocuiască clasicele antibiotice cu această miere, dar cel mai important lucru, în comparație cu clasicele antibiotice, este faptul că organismul nu a creat o rezistență la acțiunea ei.
În plus, în străinătate, foarte multe persoane o folosesc nu numai pentru tratarea stafilococului auriu, ci și pentru Helicobacter pylori (cu rezultate fantastice), precum și pentru E. coli.
Surse de stafilococ auriu
Cea mai importantă sursă prin care putem contracta acest stafilococ este spitalul. Spitalul ocupă locul numărul 1 în ceea ce privește răspândirea stafilococului către pacienți.
În cazul copiilor, grădinițele reprezintă și ele un loc în care acest stafilococ își manifestă foarte pregnant prezența.
Importanța imunității în lupta cu stafilococul auriu
Imunitatea reprezintă bariera naturală de apărare a organismului nostru în fața agenților patogeni externi. Atunci când bariera noastră este slăbită, suntem expuși la astfel de bacterii, în cazul de față, stafilococul auriu.
Principalul factor negativ pentru imunitate este stresul. Pe lângă stres, stilul de viață dezorganizat, ce include o alimentație necorespunzătoare, face din imunitate o barieră slăbită.
Cum aflu dacă am stafilococ auriu?
Primul pas spre identificarea stafilococului auriu în organismul nostru este reprezentat de exudat. Acest exudat poate fi nazal sau faringian și va releva dacă stafilococul auriu este activ în organismul tău.
Altă metodă este reprezentată de analizele de laborator, care ne vor arăta prezența sau absența acestui stafilococ.
Concluzii
În concluzie, stafilococul auriu este una dintre cele mai răspândite bacterii la ora actuală, iar prin prezența lui ne influențează viața într-un mod negativ.
Tratamentul clasic constă în administrarea de antibiotice orale, dar, datorită rezistenței create de organism asupra acțiunii lor, s-au căutat alternative și s-a descoperit o miere cu proprietăți antibiotice extraordinar de eficiente, mierea de Manuka.
Imunitatea joacă rolul principal în această ecuație cu stafilococul auriu.
Așadar, pentru a preveni complicațiile cu stafilococul auriu, este necesar să menții o imunitate cât mai crescută.
Articol scris de: Răzvan Mihai