Fasolea, plantă anuală, este cultivată atât pentru a deservi scopurilor alimentare, cât și celor medicinale. Denumirile populare ale acestei plante sunt: colțoasă, fansola, bacalau, pustiana, păsulă, fasole agățătoare etc.
Fasolea, ca plantă medicinală, are diferite acțiuni asupra organismului uman, între care cele mai cunoscute sunt:
- diuretic;
- depurativ;
- calmant al spasmelor;
- remineralizant.
Boabele de fasole crude sau doar înmuiate sunt toxice: au în ele o lectină care dă greață, vărsături și diaree, uneori chiar la câteva boabe, iar fierberea bine făcută o distruge. Gătitul la foc mic, sub punctul de fierbere, nu ajunge, ci poate face lucrurile mai rele. De aceea fasolea se fierbe la clocot, nu se lasă doar să „tragă”.
Pentru ce se folosește fasolea
Tecile de fasole, care conțin aminoacizi, acid salicilic, săruri minerale și acid fosforic, sunt folosite în tratarea infecțiilor urinare și contra diabetului (ceaiul de teci de fasole scade substanțial conținutul de zahăr din sânge). Astfel, pentru tratarea cistitei și normalizarea eliminării de urină, ceaiul din teci de fasole este foarte eficient.
Sucul de fasole, singur sau asociat cu alte sucuri, s-a dovedit a avea efecte terapeutice în tratarea următoarelor afecțiuni:
- acnee;
- boli de nervi;
- anemie;
- surmenaj;
- reumatism.
Dacă pacientul prezintă răni vechi, nevindecate, făina de fasole boabe ajută la cicatrizarea acestor răni. Și mugurii de fasole au un efect curativ, mai ales în afecțiunile ginecologice.
Ceaiul de teci de fasole conține vitamina C și aminoacizi, contribuind astfel atât la tratarea anemiei, cât și la revigorarea organismului.
Tinctura din teci de fasole ajută în tratamentul afecțiunilor cardiovasculare.
1. Ceai din teci de fasole macerat la rece
Pacienților care trebuie să elimine cât mai multă apă din corp le este recomandat ceaiul din teci de fasole, dar macerat la rece. Astfel, într-un litru de apă rece se pun la macerat patru linguri de teci de fasole mărunțite bine. După câteva ore, amestecul se pune să fiarbă până când cantitatea de lichid se înjumătățește. Se bea câte o cană de ceai de trei ori pe zi.
2. Pastă de fasole albă pentru pecingine
Pentru tratarea pecinginii se recomandă următorul tratament: se fierbe fasole albă, după care se zdrobește și se amestecă până se obține o pastă cu zeama fierturii. Zona afectată se unge cu această pastă, după care se acoperă cu o foiță de plastic. Această pastă se înlătură după aproximativ două ore și jumătate, iar zona afectată se curăță cu ulei de măsline. Până la vindecare se va continua tratamentul.
3. Decoct din teci de fasole pentru diabet
Decoctul din teci de fasole, preparat astfel: o linguriță de teci de fasole, mărunțite, fierte în 250 ml de apă, timp de 20 de minute, este foarte util în tratarea diabetului. Pentru această cauză se vor bea trei căni de ceai neîndulcit sau îndulcit cu zaharină. Acesta se recomandă și în tratarea afecțiunilor rinichilor, a stărilor reumatice și a reținerii de lichid în țesuturi.
4. Tinctură din teci de fasole pentru inimă
În afecțiunile inimii se administrează 10-20 de picături de tinctură din teci de fasole, de 3-4 ori pe zi. Aceasta se prepară din 20 g de teci de fasole, mărunțite, macerate în 100 ml de alcool, timp de o săptămână.