Ghid de sănătate naturală

Herpes - remedii naturiste

Herpesul reprezintă o dermatoză care adesea recidivează, fiind caracterizată printr-o erupție veziculoasă în buchet, provocată de obicei de un virus.

Simptome și cauze

De obicei, herpesul apare când organismul este foarte slăbit. Simptomele care însoțesc herpesul sunt:

  • febra ușoară;
  • stările de neliniște și nervozitate;
  • usturimea;
  • mâncărimile.

Cauzele principale care duc la apariția herpesului pot fi:

  • traumatismele;
  • infecțiile microbiene;
  • extracțiile dentare;
  • menstrele.

Această erupție poate apărea cel mai adesea pe buze, dar și pe obraji sau pe organele genitale.

Plante pentru herpes

Erupția de herpes poate fi alinată cu remedii naturale pe bază de plante medicinale precum:

  • menta,
  • lămâiul,
  • lemnul-dulce,
  • nucul,
  • orzul,
  • ungurașul,
  • unguent cu muguri de pin negru,
  • infuzie de roiniță și sunătoare,
  • socul,
  • mărul,
  • micșunelele ruginite (Cheiranthus cheiri),
  • brusturele,
  • calaparul (Chrysanthemum balsamita),
  • cătina.

Herpesul genital poate fi alinat aplicând local spălături cu decoct de năprasnic ori cu aloe vera. Herpesul genital se transmite prin contact sexual și are tratament antiviral eficient, care contează mai ales la prima apariție și în sarcină.