Ghid de sănătate naturală

Urzica (Urtica dioica)

Urzica (Urtica dioica)

Urzica este o plantă ce poate fi folosită cu succes ca remediu depurativ, având o acțiune benefică asupra pancreasului și a inflamațiilor căilor urinare.

Această plantă are o largă dispunere în majoritatea unităților geografice, căpătând astfel alte denumiri: urzică creață, urzică mare, urzică de pădure.

Pentru ce se folosește urzica

Urzica stimulează secrețiile gastrice, intestinale și pancreatice, stimulând pofta de mâncare și vindecând insuficiențele gastrointestinale.

Are efecte binefăcătoare în tratarea:

  • diabetului zaharat;
  • hemoroizilor;
  • nisipului de la rinichi;
  • bronșitelor;
  • hemoragiilor uterine;
  • anemiei (mâncarea de urzici, salata, sucul și ceaiul de urzici);
  • cefaleei (ceaiul de urzici);
  • reumatismului (zona afectată se bate ușor cu tulpini proaspete de urzici);
  • gutei;
  • diareei;
  • obezității;
  • alergiilor (ceai de urzică);
  • asteniei (suc de urzici, mâncare de urzici, ceai de urzici);
  • gingivitelor și a amigdalitelor (gargarisme cu ceai de urzici concentrat).

De ce urzica înțeapă

Numele latin, Urtica, vine de la urere, a arde. Perii de pe frunze și tulpină sunt niște ace foarte fine, cu vârful din siliciu, ca sticla. La atingere vârful se rupe, iar acul intră în piele și lasă acolo un strop de histamină, acetilcolină și acid formic: de aici usturimea și bășicuțele. Căldura și uscarea strică perii, de aceea mâncarea, ceaiul și frunzele uscate de urzică nu mai înțeapă.

Aceeași usturime explică obiceiul de a bate încheieturile reumatice cu urzici proaspete: durerea de la suprafață o acoperă, pentru o vreme, pe cea din adânc. Din tulpinile de urzică s-a țesut și pânză, ca din in și din cânepă. În povestea lui Hans Christian Andersen „Lebedele sălbatice”, Elisa țese din urzici cămășile care îi scapă pe frați de blestem, iar în Primul Război Mondial Germania, rămasă fără bumbac, a făcut din fibră de urzică pânză pentru uniforme.

Tratamente naturale cu urzică

Dacă pacientul suferă de tuse și dureri în piept, i se recomandă a bea ceai din frunzele și vârfurile cu flori de urzică.

Rădăcinile de urzică își găsesc întrebuințarea în tratamentul constipației.

Varicele se pot trata tot cu ajutorul unor preparate din urzică. Astfel, în acest caz se beau în jur de 100 ml de suc de urzică de mai multe ori pe zi, o lungă perioadă de timp.

Ca uz extern, ceaiul de urzici poate fi utilizat sub formă de băi sau comprese pentru tratarea rănilor, a eczemelor și a pecinginii, dar și pentru spălarea părului, pentru revigorare și întărire. În acest ultim caz, pe lângă urzică, în ceai se mai adaugă și rozmarin, oțet de mere și mușețel.

Tinctura de urzici este folosită în tratarea durerilor reumatice, a hemoragiilor și a afecțiunilor pielii. Aceasta se prepară cu ajutorul rădăcinilor de urzică, recoltate primăvara sau toamna, bine mărunțite, care se introduc într-o sticlă, apoi se toarnă peste ele rachiu de secară de 38-40°. Se lasă la macerat două săptămâni la soare sau într-un spațiu răcoros.

Când pacientul acuză sângerări nazale, i se recomandă a inhala praf din frunze de urzică uscate.

Deformările articulațiilor apărute la încheieturile mâinilor și picioarelor se pot ameliora dacă pacientul consumă pe toată perioada zilei două căni de ceai de coada calului și trei-patru căni de ceai de urzică.

Sucul de urzici este folosit în medicina populară ca adjuvant în cancerul digestiv, dar cunoaște o varietate de alte recomandări: în tratarea anemiei, a afecțiunilor căilor respiratorii, a mușcăturilor și înțepăturilor de insecte (aplicat direct pe piele) și în creșterea părului.

Pentru tratarea cirozei hepatice se recomandă a se bea două-trei căni de ceai pe zi din amestecul următoarelor plante: frunze de urzică, rizomi de pir, fructe de măceș. Aceste plante se mărunțesc bine și se amestecă până la omogenizare. Din acest amestec se ia o linguriță, care se opărește cu 250 ml de apă clocotită.

Galerie foto: Urzica (Urtica dioica)