Lemnul dulce este foarte apreciat în medicina naturistă încă din cele mai vechi timpuri. Era considerat un remediu excelent în tratarea afecțiunilor stomacului, a durerilor de piept și a tusei.
Numele Glycyrrhiza înseamnă în greacă „rădăcină dulce”. Teofrast, filozoful grec care a scris una dintre primele cărți despre plante, elev al lui Aristotel, scria că sciții, un popor de călăreți din stepele de la nordul Mării Negre, puteau rămâne zece-douăsprezece zile fără apă, fiindcă mestecau o rădăcină dulce care le potolea setea.
Compoziție și proprietăți
Multitudinea beneficiilor pe care le are lemnul dulce asupra organismului uman se datorează elementelor pe care le conține, și anume: vitamine din complexul B, flavonoide etc. În principal, pentru prepararea diferitelor produse necesare tratării unor boli sunt folosite rădăcinile de lemn dulce.
Lemnul dulce, datorită principiilor pe care le conține, este antiinflamator, antiulceros, laxativ, diuretic, antispasmodic etc.
Ceaiul de lemn dulce
Ceaiul de lemn dulce, conform părerii multor specialiști ai medicinei naturiste, are efecte binefăcătoare asupra:
- gastritei hiperacide;
- digestiei lente;
- colitei;
- bronșitei;
- traheitei;
- faringitei;
- ulcerului gastroduodenal;
- durerilor de stomac;
- aerofagiei;
- gingivitei;
- enteritei.
Ceaiul de lemn dulce asociat cu ceaiul de cătină albă este considerat un remediu excelent în tratarea artrozei.
Tratamente naturale cu lemn dulce
Gastritele hiperacide și ulcerul gastro-intestinal se pot trata cu ceaiul de lemn dulce preparat astfel: din 2 lingurițe de rădăcini de lemn dulce bine pisate și 250 ml de apă rece se obține un macerat care se recomandă a se bea în timpul unei zile. Pentru celelalte afecțiuni se folosește infuzia de lemn dulce.
Rădăcinile de lemn dulce pot fi preparate și sub formă de pulbere. Dacă pacientul ia 2-3 g de pulbere pe zi, aceasta ajută în constipație.
De ce lemnul dulce se ia numai în cure scurte
Dulceața vine din glicirizină, o substanță de vreo cincizeci de ori mai dulce decât zahărul. Tot ea face ca, luată săptămână după săptămână, rădăcina să țină sarea și apa în corp și să scoată potasiul din el. Urmările se văd târziu: tensiunea urcă, picioarele se umflă, mușchii slăbesc. De aceea lemnul dulce se bea câteva săptămâni, cel mult patru-șase, iar celor cu tensiune mare sau cu boli de inimă ori de rinichi nu li se potrivește.
