Rostopasca este o plantă ce înflorește în luna mai, toată vara până toamna, și se dezvoltă pe lângă garduri, ziduri, grohotiș, în locuri umbroase.
Denumirile populare ale rostopascei sunt: ai de pădure, buruiană de pecingine, buruiană de negi, iarba rândunicii, lăptiugă, păpărună, tătărcele, crucea voinicului.
Numele latin, Chelidonium, vine din grecescul chelidon, rândunică, de unde și „iarba rândunicii” de la noi. Naturalistul roman Pliniu cel Bătrân scria că rândunelele vindecă ochii puilor cu zeama acestei plante și că rostopasca înflorește când vin ele și se trece când pleacă. De la credința aceasta a ajuns zeama plantei și pe pleoapele oamenilor, până când s-a văzut că arde ochiul.
Pentru ce se folosește rostopasca
Rostopasca este considerată leac în echilibrarea metabolismului și în tratarea:
- gutei;
- reumatismului;
- hemoroizilor;
- afecțiunilor biliare și renale.
Sucul de rostopască este recunoscut ca remediu natural împotriva:
- mătreții;
- bătăturilor;
- negilor;
- pecinginii;
- înțepăturilor de insecte;
- rănilor vechi.
Băut, sucul era folosit în trecut și împotriva constipației și a pietrelor la fiere; nu se mai bea, fiindcă arde gura și stomacul și poate afecta ficatul.
Sucul este folosit și ca adjuvant în cancerul de piele. În medicina populară se punea și pe abcesele de la pleoape; s-a renunțat, fiindcă zeama plantei este caustică și arde ochiul.
Tratamente naturale cu rostopască
Ceaiul de rostopască se prepară dintr-o jumătate de linguriță de plantă mărunțită și 250 ml de apă și se ia în cure scurte, de cel mult două săptămâni. Este folosit în hemoroizi, tuse spastică și colecistită. Alături de rostopască, ceaiul mai poate avea în compoziție și mentă, roiniță și turtiță mare.
Sucul preparat din frunzele și tulpinile de rostopască, cu ajutorul unui storcător, este recomandat, alături de afecțiunile enumerate anterior, și la tratarea tuberculozei pielii.
Galerie foto: Rostopasca (Chelidonium majus)
Atenție! Rostopasca luată pe gură poate afecta ficatul. Ceaiul se ia pe perioade scurte și se evită de către cei cu boli de ficat, în sarcină și la alăptare. Zeama galbenă a plantei proaspete este caustică: pe piele se pune numai punctual, pe neg, nu pe pielea sănătoasă din jur.
