Coriandrul este o plantă medicinală apreciată pentru calitățile terapeutice ale fructelor și semințelor sale.
Coriandrul a reprezentat un remediu natural încă din cele mai vechi timpuri, în tratarea numeroaselor afecțiuni, în special a afecțiunilor stomacului.
Coriandrul este recunoscut și ca un bun condiment pentru alimente; în acest caz, fructele și uleiul extras din acestea au reprezentat principala sursă atât pentru utilizarea drept condiment, cât și pentru industria parfumurilor.
Numele Coriandrum vine din grecescul koris, ploșniță: frunzele și fructele necoapte au un miros pe care grecii îl asemănau cu al ploșnițelor. Fructele coapte și uscate își schimbă mirosul și devin dulci-aromate, de aceea ca mirodenie se folosesc ele. Iar dacă pentru unii frunzele proaspete au gust de săpun, nu e o închipuire: un studiu din 2012 a legat senzația aceasta de o variantă a unei gene pentru receptorii de miros.
Pentru ce se folosește coriandrul
Coriandrul este un excelent calmant gastrointestinal, fiind un remediu natural de succes datorită proprietăților sale de bactericid, stimulator al secrețiilor gastrointestinale, slab antibacterian și tonic pentru aparatul digestiv.
Coriandrul poate fi utilizat în tratarea următoarelor afecțiuni:
- reumatism;
- colici intestinale;
- tulburări gastrice;
- flatulență;
- sinuzită;
- nervozitate;
- anorexie;
- dureri abdominale;
- balonare;
- diaree;
- viermi intestinali;
- bronșită;
- ulcer gastric.
Tratamente naturale cu coriandru
Ceaiul din frunze de coriandru, băut pe parcursul unei zile întregi, se recomandă în tratarea:
- anorexiei;
- asteniei nervoase;
- balonărilor;
- colicilor abdominale.
Ceaiul mai concentrat, preparat din fructe de coriandru și băut dimineața pe stomacul gol, ajută pacientul să scape de viermii intestinali.
Uleiul de coriandru constituie un remediu natural de succes în tratarea reumatismului articular și muscular, dar și în stimularea poftei de mâncare.