Cucuta este o plantă toxică, otrăvitoare, care împrăștie un miros neplăcut. Mirosul acesta este singurul avertisment pe care îl dă planta.
În medicina veche, din frunzele și din semințele de cucută se preparau tincturi și alifii, folosite ca sedativ și ca antispastic. A fost folosită în tratarea:
- astmului;
- tusei;
- spasmelor intestinale;
- spasmelor esofagului.
Tot atunci a fost încercată și ca antidot în otrăvirea cu stricnină. Medicina de astăzi nu o mai folosește în niciuna dintre aceste situații.
Moartea lui Socrate
Filozoful grec Platon, elevul lui Socrate, a descris în dialogul „Phaidon” cum a murit Socrate, în anul 399 înainte de Hristos, după ce a băut otrava cu cucută la care fusese osândit. Picioarele i s-au îngreunat, iar paznicul i le-a strâns, întrebându-l dacă simte; nu mai simțea. Răceala și amorțeala au urcat apoi încet spre piept, în timp ce Socrate vorbea limpede cu prietenii lui aproape până la sfârșit. Este exact felul în care lucrează coniina, despre care scrie caseta de mai jos.
Numele latin, Conium maculatum, înseamnă „cucuta pătată”, după petele roșii-violacee de pe tulpină, semnul după care se deosebește. Frunzele ei seamănă cu ale pătrunjelului, ale mărarului și ale morcovului sălbatic, de aceea cele mai multe otrăviri cu cucută vin dintr-o confuzie la cules.
Galerie foto: Cucuta (Conium maculatum)
Atenție! Cucuta este una dintre cele mai puternice otrăvuri din flora noastră — planta care l-a ucis pe Socrate. Coniina din ea paralizează mușchii de jos în sus, iar moartea vine prin oprirea respirației, la om conștient. Nu există o doză sigură pe care să o poată stabili cineva acasă: frunzele, semințele și rădăcina se confundă ușor cu pătrunjelul sălbatic, cu morcovul sălbatic sau cu leușteanul, iar otrăvirile la noi se întâmplă tocmai așa. Cucuta nu se culege, nu se prepară și nu se administrează în gospodărie sub nicio formă, nici intern, nici extern.
