Salcâmul este un arbore cu multiple întrebuințări în medicina naturistă, folosindu-se în special florile de salcâm la preparatele naturale.
Salcâmul scade aciditatea gastrică, având și o acțiune antispastică și efect colagog. Florile se recomandă a se recolta în lunile mai-iunie.
Salcâmul constituie un remediu natural în tratarea gastritelor, a hiperacidității, a ulcerului gastroduodenal, a arsurilor la stomac și a rănilor cauzate de arsuri (prin aplicarea florilor de salcâm pe zona afectată).
Salcâmul nu e de la noi. A venit din America de Nord, iar numele latin, Robinia, îl poartă după Jean Robin, grădinarul regelui Franței, care a plantat primii salcâmi la Paris; unul dintre ei, sădit în 1601, trăiește și azi într-un scuar de lângă catedrala Notre-Dame. La noi a prins atât de bine încât mierea de salcâm, limpede și greu de zaharisit, e una dintre cele mai căutate. Florile se mănâncă, dar scoarța, frunzele și semințele sunt otrăvitoare, de aceea în ceai intră numai florile.
Tratamente naturale cu salcâm
Ceaiul din flori de salcâm este considerat un remediu natural în tratamentul tusei, al transpirației excesive și al durerilor de piept. Se recomandă a se bea în fiecare zi câte o cană de ceai cald după fiecare dintre cele trei mese principale.
Răceala poate fi tratată și cu un ceai preparat din flori de salcâm, soc (Sambucus nigra) și romaniță.
Galerie foto: Salcâmul (Robinia pseudoacacia)