Tătăneasa este o plantă medicinală ce înflorește vara și care se găsește în special în zonele cu umezeală.
Denumirile populare ale acestei plante ierboase sunt: iarba lui Tatin, gavat, lutatina, nadai, rădăcină neagră, tacin, barba tatei, mierea ursului, iarba băloasă.
Dintre părțile componente ale tătănesei, în medicina naturistă se folosesc frunzele (aplicate sub formă de comprese pe zonele paralizate, provenite din luxație, entorsă, surmenaj) și rădăcinile (din care se prepară decoctul folosit extern, la comprese și băi).
Tătăneasa a fost, secole la rând, planta rănilor și a oaselor rupte — englezii îi spun și astăzi knitbone, „cea care leagă oasele”. Pe rană deschisă nu se mai pune însă, fiindcă alcaloizii din ea trec prin pielea ruptă mult mai ușor decât prin cea întreagă. A rămas acțiunea antiinflamatoare, folosită pe piele nevătămată.
Ca uz extern, tătăneasa are o folosință variată (ca adaos la băi complete), în special pentru tratarea reumatismului, a artritei, a durerilor de oase, a discopatiei, a tulburărilor circulației sangvine a picioarelor și a varicelor (băi de șezut cu tătăneasă).
Tratamente naturale cu tătăneasă
Decoctul de tătăneasă, folosit extern la comprese și la băi, se prepară din două lingurițe de rădăcini de tătăneasă bine mărunțite, fierte la foc mic timp de o jumătate de oră.
Terciul din rădăcini de tătăneasă, aplicat pe locurile cu dureri articulare, umflături sau fracturi, se prepară dintr-o linguriță de pulbere de rădăcini de tătăneasă bine uscate și mărunțite, amestecată cu apă fierbinte și puține picături de ulei din floarea-soarelui.
Pentru reumatism, gută sau artrită se fac băi complete cu un amestec rezultat din 500 g de frunze proaspete de tătăneasă, macerate peste noapte în 5-7 litri de apă rece. În ziua următoare maceratul se fierbe în clocot, apoi se strecoară și amestecul se adaugă în apa căzii. Este recomandat ca baia să dureze în jur de 20 de minute.
Tinctura de tătăneasă se prepară tot din rădăcinile acestei plante, tăiate mărunt și introduse într-o sticlă fără a fi îndesate. Peste ele se toarnă rachiu de secară sau de fructe (rachiul trebuie să acopere rădăcinile) și se lasă două săptămâni la soare sau lângă o sursă de căldură. Aceasta se aplică extern, pe piele nevătămată, în hematoame, contuzii, artroză, artrită și degenerescență articulară.
Galerie foto: Tătăneasa (Symphytum officinale)
Atenție! Tătăneasa conține alcaloizi pirolizidinici, care se depun în ficat și îl pot distruge în timp, chiar în doze mici luate îndelung, iar efectul nu se simte până când paguba este deja făcută. De aceea tătăneasa nu se ia intern — nici ceai, nici pulbere, nici tinctură —, indiferent de afecțiune. Extern se folosește pe piele nevătămată, nu pe răni deschise, cel mult câteva săptămâni pe an, și niciodată în sarcină, în alăptare sau la copii mici.
