Ghid de sănătate naturală

Albăstrele (Centaurea cyanus)

Albăstrele (Centaurea cyanus)

Albăstrelele reprezintă o plantă medicinală ce se găsește atât pe marginea drumurilor, cât și în culturile de grâu și de secară.

Florile de albăstrele sunt folosite ca remediu natural datorită proprietăților lor de antidiareic, diuretic și calmant și datorită conținutului de săruri de potasiu, magneziu, centaurină, substanțe amare etc.

Albăstrelele au fost găsite în mormântul faraonului Tutankhamon, împletite în colierele de flori puse lângă el acum mai bine de trei mii de ani. Folosirea lor la ochi a lăsat urme în limbă: francezii le spuneau casse-lunettes, „sparge-ochelari”, pentru că apa de albăstrele trebuia să facă ochelarii de prisos.

Pentru ce se folosesc albăstrelele

În medicina populară, albăstrelele erau utilizate la tratarea:

  • durerilor de ochi;
  • răcelii (ceai de albăstrele);
  • bolilor de piept (infuzie și decoct);
  • frigurilor;
  • tăieturilor (flori proaspete aplicate direct pe zona afectată);
  • bolilor de rinichi (infuzie din flori de albăstrele).

Astăzi, albăstrelele sunt utilizate ca remediu natural în tratarea:

  • afecțiunilor renale și ale vezicii urinare;
  • iritațiilor oculare;
  • pleoapelor ridate;
  • mușchilor lăsați, pe care îi tonifică (sub formă de comprese);
  • hemoroizilor;
  • bolilor și infecțiilor intestinale;
  • indigestiilor;
  • anorexiei;
  • eczemelor;
  • diareei;
  • cearcănelor;
  • colicilor intestinale și stomacale la sugari.

Tratamente naturale cu albăstrele

Pentru tratarea bolilor intestinale, pe lângă ceaiul de albăstrele trebuie să se consume și iaurt; pentru tratarea diareei, infuzia din flori de albăstrele se va combina cu frunze de afin.

Constipația poate fi combătută cu ajutorul tincturii de albastrele și aloe.

Galerie foto: Albăstrele (Centaurea cyanus)