Ceaiul împotriva astmului (antiastmatic) se prepară din nouă plante medicinale.
1. Ceai împotriva astmului
Plantele medicinale:
- salvie,
- coada-șoricelului,
- podbal,
- talpa-gâștii,
- păducel,
- mentă,
- cimbrișor de câmp,
- unguraș,
- isop.
Combinate, acestea ajută la tratamentul naturist împotriva astmului. Astfel, talpa-gâștii reacționează ca sedativ nervos, frunzele de podbal fluidifică secrețiile bronșice și au un efect emolient asupra căilor respiratorii. Frunzele de podbal poartă însă și alcaloizi care se depun în ficat; din acest motiv ceaiul se ține cel mult patru-șase săptămâni pe an, iar copiilor mici și femeilor însărcinate sau care alăptează nu li se dă. Celelalte plante medicinale au efecte benefice asupra bronhiilor, ajutând la îmbunătățirea sănătății pacientului.
2. Ceai din ventrilică
Ceaiul din ventrilică ajută în tratamentul naturist al tulburărilor intestinale, al nervozității, al reumatismului, al suprasolicitării intelectuale și al amețelii.
3. Băi pentru liniște și relaxare
Băile cu următoarele plante medicinale ajută la crearea unei stări de liniște și relaxare:
- sulfina,
- mugurii de pin,
- gălbenelele,
- stânjenelul,
- levănțica,
- mugurii de plop,
- sovârvul,
- busuiocul-cerbilor.
Combinate, acestea ajută la relaxarea organismului prin modificări la nivelul circulației sângelui, creând o stare de liniște și bună dispoziție, vindecând și diverse afecțiuni ale pielii: răni, ulcerații. Florile de gălbenele sunt calmante, antiinflamatoare și cicatrizante, levănțica și busuiocul-cerbilor au efecte aromatizante, iar mugurii de plop și de pin ajută la îndepărtarea bacteriilor.