Florile și frunzele de podbal sunt foarte apreciate datorită calităților acestora de a ajuta în special în tuse și de a trata mucoasele.
Cu mult timp în urmă, podbalul a cunoscut câteva întrebuințări terapeutice: reumatismul se vindeca cu ajutorul băilor la care se adăugau frunze de podbal, iar rănile și abcesele se vindecau prin aplicarea de comprese cu frunze crude de podbal.
Podbalul este cunoscut în principal datorită proprietăților lui de expectorant, antiinflamator, diuretic, emolient și fluidifiant al secrețiilor bronșice.
Podbalul înflorește devreme, pe pământ încă gol, iar frunzele lui late apar abia după ce trec florile. De aceea bătrânii îi ziceau filius ante patrem — fiul înaintea tatălui.
Podbalul este utilizat în tratarea tusei, a afecțiunilor urinare, a bronșitei, a laringitei, a faringitei, a reumatismului și a durerilor articulare.
Tratamente naturale cu podbal
Ceaiul din frunze și flori de podbal ajută în tratamentul afecțiunilor respiratorii, a astmului, a bronșitei, a tusei, a anorexiei și a afecțiunilor urinare. Se recomandă a se bea 3 căni în fiecare zi, în cure de cel mult patru-șase săptămâni pe an. În medicina populară, sucul din frunze proaspete de podbal era recomandat fumătorilor.
Siropul de podbal este considerat un remediu excelent în tratarea afecțiunilor plămânilor, a tusei și a gripei.
De ce podbalul se ia numai în cure scurte
Numele latin al plantei, Tussilago, vine de la tussis — tuse. Spune, în două cuvinte, la ce a fost folosit podbalul vreme de două mii de ani, iar mucilagiile din frunze chiar acoperă gâtul iritat și liniștesc tusea seacă.
Frunzele conțin însă și alcaloizi pirolizidinici, aceleași substanțe pentru care nu se mai bea nici ceai de tătăneasă. Ele nu fac rău dintr-odată: se depun în ficat și se adună acolo, doză după doză, iar paguba nu se simte până când nu este deja făcută. De aceea podbalul nu se bea lună de lună, ci în cure de cel mult patru-șase săptămâni pe an — cât să treacă o răceală, nu cât să țină o iarnă.
Atenție! Podbalul strică ficatul dacă se bea vreme îndelungată, așa că se ia numai în cure scurte, de cel mult patru-șase săptămâni pe an; nu se dă copiilor mici și nu se ia în sarcină sau în timpul alăptării.
